Cetatea Dunarii

Published by Unknown under canon 60D, cetatea histrita, cetati, dobrogea, histrita, istorie, istria on duminică, septembrie 01, 2013

A fost întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anului 657 î.C. (după istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.C. (după Skymnos), ca port la Marea Neagră și distrusă prin secolul al VII-lea d.C. de invaziile avaro-slave.

Pe plan politic, a jucat un rol important prin participarea la revolta orașelor pontice împotriva regelui macedonean Lisimah, la războiul împotriva Bizanțului și la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor.

În jurul anului 260 i.d.Hr., s-a aliat cu cetatea Callatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.

A avut o dezvoltare neîntreruptă timp de aproape 1300 ani, începând cu perioada greacă și terminând în perioada bizantină. În perioada greacă (sec. VII – I i.Chr.), orașul era format din două părți distincte, acropola și așezarea civilă, după un model des întâlnit în orașele antice grecești, structură care a fost menținută pană la abandonarea orașului în secolul al șaptelea p.Chr. Unul din motivele abandonării orașului este și colmatarea vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul, golful devenind în prezent complexul lagunar Razelm-Sinoe.

Aici au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României, și anume emisiunea de monedă proprie în jurul anului 480/475 a. Chr. Este vorba despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul orașului, repezentat de un vultur pe un delfin spre stânga, și legenda IΣTPI încadrate într-un pătrat incus iar pe revers două capete umane alăturate și inversate.

Cetatea a fost identificată, în 1868, de către arheologul francez Ernest Desjardins, iar cercetările arheologice propriu-zise au fost inițiate în 1914 de către Vasile Pârvan. Săpăturile au fost continuate apoi sub conducerea lui Scarlat Lambrino, Emil Condurachi, Dionisie M. Pippidi, Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu și Alexandru Avram.

Numele cetății e dat de denumirea fluviului Istros, cum era denumită Dunărea de către greci. Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare (numai partea vestică a zidului cetății avea 10 turnuri și două porți , era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri, care alimentau și termele construite în epoca romană, străzile erau pavate cu piatră, și poseda atât instituții de educație fizică (gymnasion) cât și cultural-artistice (museion).

Necropola, situată în afara orașului antic, cuprinde numeroși tumuli funerari și un număr mic de morminte plane. Cel mai des utilizat rit funerar în perioada construcției tumulilor a fost incinerația. Tumulii din necropola de la Histria au în infrastructura lor un șanț periferic, o platformă funerară și o centură din pietre de tipul șisturilor verzi aflorate la limita estică a cetății. Unii tumuli au patru-cinci metri înălțime, alții sunt mai mici. În centrul movilei sunt morminte unde, lângă mort, sunt depuse vase, în special amfore.

Ruinele cetății, aflate pe malul lacului Sinoe, pot fi vizitate și astăzi. La vremea construirii cetății, actualul lac Sinoe era un golf deschis la mare.

În prezent, se pot vizita: zidul de apărare, cu turnuri și bastioane, care închidea de la vest către lacul Sinoe suprafața mai mică a orașului roman târziu de circa 7 ha (cuprinzând fosta acropolă a orașului grecesc). Acolo pot fi văzute ruinele conservate ale templelor grecești din zona sacră, străzi pavate și cartiere de locuințe sau ateliere, mai ales romane, terme, bazilici civile și creștine și, în centrul orașului, una dintre cele mai mari bazilici creștine din regiune, datând din secolul VI d.C.

Prin ordonanța nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, cetatea a fost înscrisă prima pe lista celor 5 zone de interes arheologic prioritar.